Investigațiile defensive constituie instrumentul prin care apărarea participă la formarea materialului probatoriu, pe un plan de tendențială egalitate cu procurorul. Introduse în formă completă prin Legea nr. 397 din 7 decembrie 2000 și plasate în titlul VI-bis al cărții a V-a din Codul de procedură penală italian (art. 391-bis - 391-decies), ele își găsesc fundamentul sistematic în art. 327-bis din același cod, care recunoaște apărătorului — încă din momentul primirii mandatului — puterea de a desfășura investigații pentru a căuta și a identifica elemente de probă în favoarea propriului client.
Incidența lor reală asupra procedurii depinde de rigoarea tehnică cu care sunt desfășurate. Un act de investigație viciat prin nerespectarea prescripțiilor formale este inutilizabil și, în anumite ipoteze, îl expune pe apărător la răspundere penală (art. 371-ter și 381 din Codul penal italian) și deontologică.
Titularul cabinetului și-a dedicat parcursul academic statutului investigațiilor defensive: teza de doctorat susținută în 2015 la Alma Mater Studiorum din Bologna — Doctoratul în „Istituzioni e Mercati, Diritti e Tutele” (ciclul XXVI, domeniul IUS/16), coordonator Prof. Giulio Illuminati; tutore Prof. Michele Caianiello — îi reconstituie regimul procesual în perspectivă comparată cu sistemul american, analizând Criminal Justice Standards — Defense Function ale American Bar Association și jurisprudența Curții Supreme privind right to counsel (de la Gideon v. Wainwright la Strickland v. Washington și United States v. Cronic).
Definiție și rațiune
Investigația defensivă este activitatea, desfășurată de apărător sau de persoanele abilitate în acest scop, îndreptată spre căutarea și identificarea elementelor de probă în favoarea clientului. Introducerea sa a dat aplicare principiului egalității părților enunțat de art. 111 alin. 2 din Constituția italiană și a pus apărarea în condițiile de a concura la formarea materialului de cunoaștere utilizabil în proces, fără a depinde exclusiv de inițiativele procurorului.
Rațiunea nu este pur garantistă. O apărare care se limitează să aștepte dosarul procurorului adoptă o postură reactivă, structural dezavantajată. Investigația defensivă permite, în schimb, construirea, în paralel, a unei reconstituiri alternative a faptelor, identificarea martorilor favorabili, documentarea unor împrejurări incompatibile cu ipoteza acuzării, prevenirea — uneori — a exercitării înseși a acțiunii penale.
Cine le poate desfășura
Activitatea de investigație poate fi îndeplinită personal de apărătorul titular al mandatului, de substitutul său, de eventualul co-apărător, de un consultant tehnic desemnat și de un investigator privat autorizat potrivit art. 222 din dispozițiile de aplicare ale Codului de procedură penală italian și D.M. 269/2010. Auxiliarii operează sub conducerea și răspunderea apărătorului; în afara acestui perimetru, actele strânse își pierd statutul procesual și devin inutilizabile în procedură.
Când se activează
Investigațiile defensive pot fi desfășurate în orice stadiu și grad al procedurii: în faza de urmărire penală (după ce apărătorul a primit înștiințarea formală despre procedură), în audiența preliminară, în judecata de primul și al doilea grad, în fazele măsurilor preventive, în procedura de executare și în faza de prevenție patrimonială. Art. 391-nonies din Codul de procedură penală italian permite în plus desfășurarea de investigații defensive preventive, adică anterioare începerii procedurii, „pentru eventualitatea instaurării unei proceduri penale”: instituție deosebit de utilă, în mediul de afaceri, pentru activități de audit penal intern, due diligence asupra modelelor de organizare 231, gestionarea crizelor reputaționale cu potențiale implicații judiciare.
Actele tipice
Codul tipizează o pluralitate de activități, fiecare cu propriul regim formal.
Întrevederea nedocumentată (art. 391-bis alin. 1 din Codul de procedură penală italian). Apărătorul discută informal cu persoana care cunoaște faptele. Actul nu intră în dosar și nu este utilizabil ca probă, dar permite evaluarea relevanței contribuției și a oportunității de a trece la forme documentate.
Declarația scrisă a persoanei care cunoaște faptele (art. 391-ter din Codul de procedură penală italian). Declarațiile date sunt consemnate într-un act semnat de declarant, cu autentificarea semnăturii de către apărător, însoțite de raportul care atestă condițiile obținerii lor. Trebuie precedate de avertismentele prevăzute de lege.
Întrevederea documentată (art. 391-bis alin. 2 și 3 din Codul de procedură penală italian). Declarațiile sunt consemnate de apărător în proces-verbal. Și în acest caz sunt obligatorii avertismentele prevăzute de lege: calitatea apărătorului, scopul întrevederii, obligația de a răspunde conform adevărului, facultatea de a nu răspunde sau de a nu da declarația, interdicția de a dezvălui întrebările puse de Poliția Judiciară sau de procuror și răspunsurile date.
Audierea la procuror (art. 391-bis alin. 10 din Codul de procedură penală italian). Dacă persoana care cunoaște faptele se prevalează de facultatea de a nu răspunde sau de a nu da declarația, apărătorul poate cere ca audierea să fie dispusă de procuror, care procedează în termen de șapte zile de la cerere.
Accesul la locuri (art. 391-sexies și 391-septies din Codul de procedură penală italian). Apărătorul poate accede în locuri publice, deschise publicului sau private pentru a lua cunoștință de starea locurilor și a lucrurilor, pentru a proceda la descrierea lor sau la constatări tehnice, grafice, planimetrice, fotografice sau audiovizuale. Accesul în locuri private sau nedeschise publicului cere consimțământul celui care le are la dispoziție sau, în lipsă, autorizarea judecătorului; sunt în orice caz excluse locuințele private și dependințele lor, cu excepția cazului în care este necesară constatarea urmelor sau a altor efecte materiale ale infracțiunii.
Constatări și verificări tehnice (art. 391-decies din Codul de procedură penală italian). Atunci când natura actului este nerepetabilă, apărătorul îl înștiințează pe procuror pentru ca acesta să poată asista la desfășurare, iar actul intră în dosarul pentru judecată.
Obținerea de documente. Art. 391-quater din Codul de procedură penală italian permite apărătorului să ceară administrației publice documentele aflate în posesia sa, inclusiv în copie; în caz de refuz, este posibilă adresarea către procuror pentru ca acesta să dispună sechestrarea lor. O cerere analogă poate fi adresată persoanelor private, acestea păstrându-și dreptul de a nu da curs.
Limitele și răspunderile
Materia prezintă o zonă de risc semnificativă. Sub aspectul utilizabilității, nerespectarea avertismentelor, omisiunea documentării, încălcarea limitelor subiective sau obiective de obținere atrag inutilizabilitatea actului. Sub aspect penal, art. 371-ter din Codul penal italian pedepsește pe cel care dă declarații false apărătorului care desfășoară investigații; art. 381 din Codul penal italian sancționează, în mod reciproc, apărătorul care produce sau utilizează acte despre care știe că sunt false. Sub aspect deontologic, art. 55 din Codul Deontologic Forense italian stabilește regulile specifice de conduită în investigația defensivă.
O apărare avizată tehnic integrează de la început planificarea investigativă cu verificarea legalității fiecărui act, pentru că un element favorabil inutilizabil cântărește, în proces, cât absența lui.
Când investigația defensivă este decisivă
Investigația defensivă nu este o procedură ornamentală. Este decisivă, în special, în patru scenarii recurente în procedurile penale ale întreprinderii.
Reconstituirea alternativă a faptelor. Atunci când ipoteza acuzării se întemeiază pe o lectură unilaterală a documentelor contabile, a fluxurilor financiare sau a urmelor informatice, o reconstituire documentară paralelă, realizată cu un consultant tehnic, poate evidenția legalitatea operațiunilor sau natura cu totul fiziologică a anomaliilor contestate.
Identificarea martorilor favorabili. Persoanele care cunosc faptele — colegi, angajați, furnizori, clienți, profesioniști implicați — pot fi ascultate de apărare chiar înaintea procurorului. Strângerea promptă a declarațiilor lor cristalizează amintiri destinate să pălească și previne influențele ulterioare asupra conținutului depoziției.
Demontarea teoremei acuzării. O teoremă a acuzării se sprijină pe coerența internă a unui ansamblu de indicii. Identificarea unui singur element incompatibil — un document necunoscut procurorului, o împrejurare temporală ireconciliabilă, o practică de întreprindere documentată — poate determina repoziționarea întregii ipoteze.
Prevenția. În mediul de afaceri, investigația defensivă preventivă (art. 391-nonies din Codul de procedură penală italian) permite documentarea, înainte de apariția procedurii, a efectivității controalelor, a autenticității deciziilor de gestiune, a conformității proceselor cu modelul de organizare 231. Este un instrument de asigurare probatorie cu cost limitat și cu valoare strategică semnificativă.
Metoda cabinetului
Cabinetul aplică investigațiilor defensive o metodă care conjugă două experiențe complementare, rareori asociate.
Prima este practica de investigație dobândită de titular ca ofițer de Poliție Judiciară în cursul serviciului în Arma Carabinierilor (1986-2015), cu calificative profesionale constant pozitive. Cine a condus ani de zile investigații pentru acuzare cunoaște secvențele logice cu care se construiește un dosar: ce document este căutat primul, ce persoană este ascultată pentru a orienta verificările ulterioare, ce expertiză este dispusă pentru a fixa cadrul reconstituirii. Această cunoaștere, aplicată în funcție defensivă, permite anticiparea mișcărilor procurorului și pregătirea, în paralel, a materialelor apte să le conteste.
A doua este formarea academică dedicată. Doctoratul, obținut în 2015 la Alma Mater Studiorum din Bologna, a fost construit în jurul reconstituirii critice a statutului investigațiilor defensive, în perspectivă comparată cu modelul american. Teza a analizat regimul procesual articol cu articol, a identificat șase puncte critice (puterea de convocare, înregistrarea video a întrevederii documentate, lărgirea avertismentelor obligatorii, prezentarea documentelor de către persoanele private, posibilitatea de a ataca secretizarea, egalizarea puterilor de acces la locuri) și a propus tot atâtea intervenții de reformă de iure condendo.
Combinarea celor două experiențe se traduce într-o postură procesuală precisă: citirea dosarului procurorului cu dubla optică a celui care știe ce caută acuzarea și a celui care cunoaște articulațiile reglementării pe care apărarea o poate folosi în mod legitim.
Fiecare mandat este precedat de planificarea scrisă a activității de investigație: definirea obiectivelor probatorii, cartografierea persoanelor de ascultat, identificarea documentelor de obținut, calendarul verificărilor tehnice, evaluarea prealabilă a repetabilității lor. Actele sunt îndeplinite personal de titular; auxiliarii intervin în cazurile care cer competențe tehnice dedicate sau, potrivit reglementării în vigoare, aportul unui investigator privat autorizat.
Domenii conexe
- Drept penal al afacerilor — domeniu principal
- Profilul și formarea titularului
- Formare și cercetare științifică — teza de doctorat și contribuțiile în materie
Pentru o primă discuție
Activarea unei investigații defensive — preventive sau în cursul procedurii — cere o primă întâlnire pentru a defini perimetrul mandatului, obiectivele probatorii care pot fi urmărite în mod realist și eventuala necesitate a consultanților tehnici. Puteți stabili întâlnirea contactând cabinetul din Corso della Repubblica 19, Forlì, la coordonatele indicate în secțiunea Contact.